Viata iti ofera multe surprize. Inca de cand ne nastem suntem fascinati de lumini, de culori, mai apoi de jucarii, telefoane, urmand sa trecem la studiul cartilor, sa ne formam diverse conceptii despre tot ce ne inconjoara.
Se spune ca atunci cand esti tanar ai tot timpul o speranta in mai bine. La tinerete primesti o mana de ajutor mai tot timpul, de la parinti, de la rude, prieteni...de la altii. Pe masura ce treci pragul tineretii si ajungi la maturitate inveti sa te descurci pe cont propriu, nu ca nu ar fi si destule cazuri in care multe persoane s-au maturizat prea repede, invatand sa lupte cu greutatile vietii inca din anii copilariei.
Nu vreau sa ajung la anii tarzii ai vietii. Nu stiu de ce...poate ca nu stim noi trai acei ani. Poate ca nu stim sa ne bucuram de intelepciune. Credem ca nu mai e nimic nou de invatat. Cu cat cunoastem mai mult cu atat devenim mai pesimisti, mai tristi. Oare de ce? Sa fie chiar asa de cruda viata asta...Bine, acuma depinde de trairi, depinde de ce viata am dus.
Pot spune ca suntem o "prada a obisnuintei". Ducem o viata cotidiana, acelasi program, aceasi oameni, aceleasi credinte. Nu dorim sa aflam nimic nou, ne plafonam in banalitate si comoditate.
Eu ma consider inca tanara, deci mai am o speranta. Si as vrea sa fiu tanara si peste zece, douazeci de ani. Sa am acea naivitate copilareasca, sa cred ca totul se va rezolva si ca exista si oameni detasati de invidie, rautate...
Mi-as dori ca acel copil din mine sa supravietuiasca pentru mult timp...mi-as dori sa nu pierd acest paradis al fanteziei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu