Un strop de noroc...

Nu ar strica un "strop de noroc" in vietile noastre. Poate unii au prea mult, altii mai putin. Dar, oare ce este norocul...
Probabil ca daca avem multe impliniri in viata spunem ca avem noroc. Purtam cu noi talismane, iconite, carti, brelocuri, care se spun ca aduc noroc. Asa o fi...
Doar ca eu cred ca norocul ni-l mai facem si noi. Cu cat suntem mai otimisti, mai increzatori in noi, cu atat ni se intampla lucruri mai frumoase. Bine, acuma cineva mi-ar spune ca dupa o nenorocire nu poate fi chiar optimist. E adevarat. Doar ca trebuie sa intelegem ca in viata toate lucrurile au un rost si cu cat reusim sa trecem mai repede peste ele, cu atat vom reusi sa dam o alta culoare vietii.
Eu ma consider o persoana norocoasa. De ce? Poate pentru ca incerc sa ma bucur de orice lucru, cat de marunt ar fi. Incerc sa vad viata altfel. Incerc sa trec mai usor peste greutati.
Poate ca norocul tine de starea pe care o ai, poate ca "un dram de noroc face mai mult decat un car de minte"...-Miguel de Cervantes, poate ca pur si simplu trebuie sa te pui in fata norocului.
Si ca tot se aminteste mult de povesti, m-am gandit sa las o scurta povestioara intitulata "Norocul si mintea" dupa I.L. Caragiale.

Se zice ca odata, Norocul si Mintea s-au prins tovarasi si au plecat amandoi in calatorie. Ei mersera ziua intreaga pe un drum de tara si, mai cu vorbe, mai cu glume, iata ca soarele se ascunde dupa un deal si noaptea ii apuca pe cei doi calatori in mijlocul drumului, departe de satul la care gandeau ca vor putea ajunge.

Ce era de facut? Unde sa poposeasca peste noapte?
-Ce atata bataie de cap? zise in cele din urma Norocul, hai sa ne trantim aici, in mijlocul drumului, ca nu e mult pana dimineata.
-Dar daca va veni un car peste noi? zise Mintea cu glasul ei intelept. Hai mai bine sa ne dam la o parte din drum, sa ne odihnim pe pajistea cea de alaturi.
-Fa tu cum stii, zise Norocul, eu unul aici ma culc. Si zicand acestea se si tranti in mijlocul drumului.

Mintea, mai cu grija, ieşi din drum si-si gasi un locsor potrivit pe pajistea moale.
Abia atipira drumetii nostri si se auzi o duruitura. Era o caruta trasa de patru cai ca patru zmei. Incă doua trei clipite si Norocul ar fi fost facut praf si pulbere de copitele cailor si de roatele carului.

Dar caii se speriara, vazand mogaldeata ce se misca in mijlocul drumului. Ei trasera caruta din drum pe pajiste si trecu chiar peste picioarele Mintii, ranind-o, biata de ea.

Cand se dezmetici din lesin, Mintea, cu intelepciunea ei, ii spuse tovarasului sau de drum sa-i caute niste ierburi, cu care reusi sa-si vindece ranile de la picioare.

Orice ar fi, sa incercam sa fim mai fericiti, mai increzatori, sa iubim mai mult, sa ne bucuram de orice si vom vedea cum Norocul ne va bate la usa...