Cu totii avem capacitatea de a crea "noi reprezentari si idei pe baza perceptiilor".
Inventam si ne inchipuim o altfel de lume si traire. Uneori transformam lucrurile reale in ceva ireal. Creativitatea este cea care uneste lumea oamenilor cu cea a fanteziei.
Imaginatia este de fapt o poveste. O alta modalitate de-a intelege lumea in care traim, de-a simti si a te bucura de ceea ce viata iti ofera. Este de fapt, o poveste fara sfarsit...
Poate ca eu traiesc mai mult in vis, traiesc dincolo de timp, spatiu si prejudecati... Nu sunt rupta de realitate, doar imi imaginez o lume mai frumoasa si mai buna.
Granita dintre fantezie si realitate este...o fantezie sau o realitate...
«Imaginatia este ochiul larg deschis care ne face intotdeauna sa vedem adevarul mai viu.» Christopher Fry
Se afișează postările cu eticheta ochi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ochi. Afișați toate postările
sâmbătă, 3 aprilie 2010
marți, 9 februarie 2010
Iluzia unei insule...
Diseara-i plecarea in insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
caci ciini-politisti s-ar putea sa apara.
Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sunt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori in nu stiu ce port,
in insula mea la cinci capete sparte.
Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mazga vor rade,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite in lume de-a randul,
ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.
Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura intr-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grau dulce si lenes, pe coapsele tale.
Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste
iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parandu-ti ca este.
E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
drum, zi, gospodar,
Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sange de carjă
te-astept fara martori in insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birja.
Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, in insula mea, totusi sunt,
eu, movila celui mai proaspat mormant,
intinde piciorul si calca, iubito!
Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.
Adrian Paunescu
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
caci ciini-politisti s-ar putea sa apara.
Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sunt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori in nu stiu ce port,
in insula mea la cinci capete sparte.
Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mazga vor rade,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite in lume de-a randul,
ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.
Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura intr-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grau dulce si lenes, pe coapsele tale.
Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste
iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parandu-ti ca este.
E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
drum, zi, gospodar,
Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sange de carjă
te-astept fara martori in insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birja.
Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, in insula mea, totusi sunt,
eu, movila celui mai proaspat mormant,
intinde piciorul si calca, iubito!
Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.
Adrian Paunescu
luni, 8 februarie 2010
In spatele invizibilului...
...ma uit in oglinda
ma privesc...sunt deasupra mea
am nevoie de spatiu pentru dorintele mele
vreau sa ma scufund in fantezii
stiu ca imediat ce voi sosi
totul este posibil
pentru ca nimeni nu trebuie sa se ascunda in spatele invizibilului
inchide ochii
simte si realizeaza
ca este realitate si nu un vis
sunt in interiorul tau si tu in al meu
este timpul
sa rupi lanturile vietii
daca vei urma vei descoperi
ce este in spatele realitatii
ma privesc...sunt deasupra mea
am nevoie de spatiu pentru dorintele mele
vreau sa ma scufund in fantezii
stiu ca imediat ce voi sosi
totul este posibil
pentru ca nimeni nu trebuie sa se ascunda in spatele invizibilului
inchide ochii
simte si realizeaza
ca este realitate si nu un vis
sunt in interiorul tau si tu in al meu
este timpul
sa rupi lanturile vietii
daca vei urma vei descoperi
ce este in spatele realitatii
luni, 25 ianuarie 2010
Cufunda-te in uitare...
Ciudat, dar am momente cand cobor in sufletul meu. Incerc sa ma descopar, sa vad ce se ascunde dincolo de...aparente. Incerc sa-mi descopar sentimentele.
In viata asta suntem intr-o continua miscare, trecem din bratele cuiva in bratele altcuiva, iubim nebuneste, iar apoi ne cufundam in carti....in uitare. Poate asa e viata, iti da clipe de nebunie, de exaltare, iar apoi vin clipe de liniste, de relaxare, clipe care te fac sa-ti parcurgi viata pana in prezent, ca o carte deschisa. Ne cufundam in gandurile nostre si incercam sa aflam adevarul despre noi.
„Nu stiu ce pornire impinge in veci pe om catre pasul sau...oare este aceasta spre a-si aduce siesi mingiieri? Nu-mi vine a crede..."-Alecu Russo.
Da, poate. De fapt...e un adevar. Mie imi vine sa cred, mi s-a intamplat de atatea ori sa cobor "in adancuri". Numai ca, uneori, ma intreb de ce acele clipe de nebunie nu pot dura mai mult. De ce nu exista o constanta in...miracole. Da, sunt o visatoare. Visez cu ochii deschisi. Ma gandesc la o lume frumoasa, unde sunt numai oameni buni, cu gradini splendide, cu iubiri adevarate si constante. Frumos, ar zice unii. E frumos sa gandesti asa, doar ca realitatea e mult prea dura.
"Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta, te rog pe tine umbra sa redevi fiinta".
Da, realitatea e mult prea dura.
Uneori incerc sa ma cufund in nepasare, ignoranta, indiferenta, sa traiesc dupa tiparele acestei lumi, dar oare pot...
Iubesc prea mult stelele, florile si miresmele de primavara, muzica, adierile de vant, valurile si ciripitul de pasarele, dar si misterele ce ma inconjoara.
Si atunci...ma cufund iar in uitare...
In viata asta suntem intr-o continua miscare, trecem din bratele cuiva in bratele altcuiva, iubim nebuneste, iar apoi ne cufundam in carti....in uitare. Poate asa e viata, iti da clipe de nebunie, de exaltare, iar apoi vin clipe de liniste, de relaxare, clipe care te fac sa-ti parcurgi viata pana in prezent, ca o carte deschisa. Ne cufundam in gandurile nostre si incercam sa aflam adevarul despre noi.
„Nu stiu ce pornire impinge in veci pe om catre pasul sau...oare este aceasta spre a-si aduce siesi mingiieri? Nu-mi vine a crede..."-Alecu Russo.
Da, poate. De fapt...e un adevar. Mie imi vine sa cred, mi s-a intamplat de atatea ori sa cobor "in adancuri". Numai ca, uneori, ma intreb de ce acele clipe de nebunie nu pot dura mai mult. De ce nu exista o constanta in...miracole. Da, sunt o visatoare. Visez cu ochii deschisi. Ma gandesc la o lume frumoasa, unde sunt numai oameni buni, cu gradini splendide, cu iubiri adevarate si constante. Frumos, ar zice unii. E frumos sa gandesti asa, doar ca realitatea e mult prea dura.
"Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta, te rog pe tine umbra sa redevi fiinta".
Da, realitatea e mult prea dura.
Uneori incerc sa ma cufund in nepasare, ignoranta, indiferenta, sa traiesc dupa tiparele acestei lumi, dar oare pot...
Iubesc prea mult stelele, florile si miresmele de primavara, muzica, adierile de vant, valurile si ciripitul de pasarele, dar si misterele ce ma inconjoara.
Si atunci...ma cufund iar in uitare...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)