Just feel the music...

Dansul bucuriei...

Hmm...ce sa zic, cum s-a facut putin cald afara cum ma gandesc si eu la primavara, anotimp care nu e foarte departe...
E o zi speciala pentru mine...nu pentru ca am realizat in mod deosebit ceva, nu pentru ca am mai multi bani in buzunar si nici pentru ca am primit un cadou. E acea zi care te indeamna...la viata. Te indeamna sa iubesti tot ce te inconjoara.
Mai mult decat atat azi mi-am dat seama ca sunt indragostita...da si nu imi este teama sau rusine sa o recunosc. M-am indragostit...de natura. Nu stiu de ce azi mi-am dat seama, nu stiu daca are vreo influenta primavara...desi s-ar putea.
Prietenii imi spun ca sunt o visatoare, da sunt o visatoare si nu imi pare rau. Nu imi pare rau si pentru nimic in lume nu as vrea sa ma schimb. Nu imi pare rau pentru ca iubesc frumosul si viata...
Iubesc natura nu numai primavara, ci si iarna, vara si de ce nu...toamna. Poate ca primavara imi transmite acei fiori ai iubirii, ai sperantei...
"E ca si cum as lua-o de la inceput de fiecare data. Cu temeri si bucurii, cu nervi si impacari, cu jocuri si trante. De fiecare data biruieste bucuria. De fiecare data natura ma face sa ma indragostesc. De fiecare data uit de cat de urat e orasul si ma las atrasa de bucatelele de natura dintre betoane".

Am ascultat azi o piesa care mi-a placut mult...parca ma indeamna la visare si de ce nu...la un dans al bucuriei

Dorinta...

Tot timpul ne dorim altceva. Cand ploua ne dorim sa fie soare, cand e soare ne dorim sa ploua, uneori ne lipseste ninsoarea desi a nins mult anul acesta, alteori ne dorim sa iubim mai mult, sa traim mai mult si asa mai departe.
Am mai vorbit despre acest subiect, dar am simtit nevoia sa il reiau.
Am tot amintit de ceva timp de lumea frumoasa in care am vrea sa traim, in fine...as vrea sa traiesc. Am ajuns la concluzia ca m-as plictisi repede de lumea asta. De ce? Pentru ca asa e omul. Isi creaza ceva ce nu are. Viseaza la ceva ce nu poseda. Tocmai de aceea suntem tot timpul fascinati de ceva nou, de schimbare.
Dorim sa traim intr-o lume de basm, dar nu am rezista mult acolo, poate pentru ca nu ar fi cineva ca sa ne critice. "E complet aiurea sa nu ai un juriu, fictiv sau nu, pentru ca parerile celorlalti creaza o scara de valori.Asta in majoritatea cazurilor". Si pana la urma e esential acest juriu pentru ca ne face sa fim mai atenti la unele probleme, sa gandim ca totdeauna se poate si este loc de mai mult, de altceva si sa actionam in acest sens. "Automultumirea duce la stagnare, la plafonare, ceea ce nu numai ca nu este in beneficiul nimanui, ci chiar in detrimentul tuturor."
Sa invatam,in concluzie, ca aceasta lume cere idei noi, metode noi de a face lucrurile, inventii noi, carti noi, noi programe de televiziune, noi idei in muzica, film, programe noi de invatamant. E bine sa-ti doresti si sa visezi la ceva nou. Sa visezi si sa-ti pui in practica dorinta. Si pana la urma..."visatorii din ziua de azi au o existenta mult mai usoara, lumea este plina de oportunitati pe care visatorii de alta data nu le-au cunoscut niciodata"...

Doar in imaginatia mea...

Cu totii avem capacitatea de a crea "noi reprezentari si idei pe baza perceptiilor".
Inventam si ne inchipuim o altfel de lume si traire. Uneori transformam lucrurile reale in ceva ireal. Creativitatea este cea care uneste lumea oamenilor cu cea a fanteziei.
Imaginatia este de fapt o poveste. O alta modalitate de-a intelege lumea in care traim, de-a simti si a te bucura de ceea ce viata iti ofera. Este de fapt, o poveste fara sfarsit...
Poate ca eu traiesc mai mult in vis, traiesc dincolo de timp, spatiu si prejudecati... Nu sunt rupta de realitate, doar imi imaginez o lume mai frumoasa si mai buna.
Granita dintre fantezie si realitate este...o fantezie sau o realitate...

«Imaginatia este ochiul larg deschis care ne face intotdeauna sa vedem adevarul mai viu.» Christopher Fry

Dansul lunii...

Nu stiu de ce, dar parca imi place mult noaptea cand luna isi dezvaluie faţa.
Imi plac stele si jocul lor pe langa luna.
Probabil ca luna este vestitorul sentimentelor. La adapostul luminii sale se nasc, traiesc si mor sentimente.
Oricum,luna este asociata cu psihicul si imaginatia, cu trairile intime, cu emotiile si starile interioare. Luna are o influenta mare asupra tuturor,la mine e deja dependenţa.
Nu-mi place intunericul, ci doar lumina lunii. Este o lumina patrunzatoare...
Luna este "martorul momentelor de sensibilitate umană".
Suntem doi si singuri si-n loc de inima ne bate luna. Nichita Stanescu

Iluzia unei insule...

Diseara-i plecarea in insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
caci ciini-politisti s-ar putea sa apara.

Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sunt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori in nu stiu ce port,
in insula mea la cinci capete sparte.

Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mazga vor rade,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite in lume de-a randul,
ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.

Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura intr-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grau dulce si lenes, pe coapsele tale.

Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste
iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parandu-ti ca este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
drum, zi, gospodar,
Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sange de carjă
te-astept fara martori in insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birja.

Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, in insula mea, totusi sunt,
eu, movila celui mai proaspat mormant,
intinde piciorul si calca, iubito!

Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.

Adrian Paunescu

A fost odata un vis...

Cu totii avem vise. Visam despre prieteni, parinti, visam ca suntem undeva departe, pe o insula uitata de lume, visam un film pe care l-am vasut seara, doar ca suntem noi in rolul principal, visam ca suntem pe varful unui munte...avem multe vise.
Sigmund Freud spunea ca visul reprezinta cheia cu care patrundem in abisurile fiintei, in inconstient. Este calea regala spre inconstient.
Sunt foarte multe simboluri intalnite in vise, cum ar fi marea, mireasa, cerneala, cutremur, sarpele, flori, inele si multe altele.
Specialistii in interpretarea viselor spun, de exemplu daca visezi mireasa, ca acest lucru semnifica ceva de rau, de moarte. Totul porneste de la inversarea culorilor. Daca atunci cand spunem mireasa ne gandim la culoarea alba, in vis apare culoarea neagra, negrul fiind asociat cu doliul.
In momentul in care visam sarpele, acest lucru inseamna transformare. El isi schimba periodic pielea. Sarpele este vazut ca un simbol sexual, un simbol al tentatiei. Sunt cateva popoare care vad sarpele sacru.
Apa este un simbol, spun specialistii, foarte complex. Este asociat cu aparitia multor idei. Avem ritualul botezului, de aici ideea ca apa te spala de pacate. Acest simbol reprezinta si "caracterul perisabil" al lucrurilor. Totul este trecator. Moare ceva , dar se naste altceva. Apa duce la melancolie, depresie, tristete.
Floarea este simbolul fertilitatii. In psihologia lui Jung simbolizeaza Sinele.
Floarea reprezinta si un simbol al ceea ce este mai rafinat, mai fin in transmiterea unei informatii spirituale.
Daca avem vise despre peste, acesta este un simbol crestin prin excelenta. Se spune ca Iisus Christos reprezinta pestele, conform sensului ascuns al cuvantului Ihtis (peste, in greceste). In crestinism pestele este si simbolul mortii si invierii.
Inelul simbolizeaza stabilirea unei legaturi, de logodna, de casatorie. El reprezinta, intregul, unitatea, totalitatea.
Visele pot fi si o sursa de inspiratie. Se spune ca atunci cand visam avem o portita spre unele informatii pe care nu le gasim atunci cand suntem constienti.
Visul este ceva personal, intim. Sunt momente cand visele ne urmaresc pentru mult timp. Uneori avem vise despre proiecte marete, dar si vise care ne aduc intr-o stare negativista.
"Visele oamenilor sunt aripi cu care acestia zboara spre cer." - Yukio Mishima

Picura ploaia...

Picura ploaia,
Pe trupu-ti ud si-nlacrimat
Picura ploaia,
Si ai plecat.

Si trupu-ti sincer
In apa se destrama;
Ma simt stingher
Si azi mi-e teama!

Te simt aproape
Te vad zimbind,
Pe-ntinse ape
Rar clipocind.

Hai vino iar
Sa fim din nou un vis
Acum macar
In ploaia paradis.

Te vad plingind,
Si stii ca n-am sa-ti cer
Ca suspinand
Sa pleci din nou stingher.

Picura ploaia
Si ochii-s uzi iubite
Picura plaia-n
Sperante nemplinite! - "Picura ploaia" de Luci Frederiksen

Povesti, povestiri, amintiri...

Povestile...ce frumos au sunat in anii copilariei, dar de ce si nu acum, cand am mai crescut putin.
Cu totii ne aducem aminte de cartea "Povesti, povestiri, amintiri" de Ion Creanga. De celebrele patanii ale lui Nica. De asemenea "Cenusareasa", "Scufita Rosie", "Alba Ca Zapada" si multe altele.
Noi suntem cei care cream aceste minunate povestiri.
"Oamenii sunt cei care dau semnificaţie vieţii. Acesta este rostul miturilor. Un om nu este altceva decât un animal capabil să creeze povestiri. Oamenii inventează tot felul de istorioare, unele minore despre soţia vecinului, iar altele majore, despre Dumnezeu...
Iubiţi poveştile. Ele nu îşi revelează misterele decât în faţa celor care le iubesc. Şi vă asigur că ascund foarte multe mistere..." Osho-"Omul care iubea pescarusii"
Aceste mituri ne ajuta sa calatorim prin "nebunia" vietii, sa visam cu ochii deschisi, sa traim.
Am ajuns la concluzia ca, in ziua de azi, ne place mult sa povestim. Despre arta, iubire, viata, traire, sport, durere, prostie, despre tot. Si mai mult, ne place mult sa credem in povesti, adica sa credem ca totul va fi bine, chiar daca sunt si foarte multi sceptici, ca totul se va rezolva. Vorbesc de povestile din zilele noastre si de povestile din trecutul nu foarte departat.
Poate ca asta e rolul unui povestitor, sa te "vrajeasca" cu vorbe, sa te faca sa crezi ca totul e minunat sau va fi. El vrea sa te introduca intr-o lume plina de senzatii, aventura, dorinta.
Am auzit povesti despre vecina mea de la unu, despre politicieni, vai ce nu-mi place cuvantul asta, despre profesorul meu de mate, despre fosta mea colega...am auzit multe povesti. Da, vai...ce frumos suna, cu cata ardoare sunt povestite. Parca sunt adevarate, unele poate...sau sa le numesc barfe, in fine, nici eu nu mai stiu.
Ce ne place noua sa povestim, bine...acuma cu practica stam mai rau si atunci trebuie cumva sa compensam. Vorbim, povestim si visam ca se va face.
Si nici nu avem de ce sa ne plangem, chiar nu avem. De ce? Pai cum sa ne plangem daca avem de toate. Avem autostrazi, avem gradini multe, mai ales la mine in cartier, vai ce frumos e, navighez printre blocuri, avem politicieni capabili, of...iar cuvantul asta, avem cladiri minunate, avem de toate...mai ales aerul pe care il respiri zilnic. Poate si pentru ca un drag vecin si-a adus un veritabil camion in fata blocului si dioxidul de carbon pe care il respir...chiar imi face bine.
Nu se poate , am ajuns si eu sa barfesc, adica sa povestesc.
Si totusi...ce frumoasa e povestea.

Vis de-argint si de petale...

...Floare de lumina vie
Zambet cald de dimineata
Te astept de-o vesnicie
Te-ntalnesc o data-n viata...

Cufunda-te in uitare...

Ciudat, dar am momente cand cobor in sufletul meu. Incerc sa ma descopar, sa vad ce se ascunde dincolo de...aparente. Incerc sa-mi descopar sentimentele.
In viata asta suntem intr-o continua miscare, trecem din bratele cuiva in bratele altcuiva, iubim nebuneste, iar apoi ne cufundam in carti....in uitare. Poate asa e viata, iti da clipe de nebunie, de exaltare, iar apoi vin clipe de liniste, de relaxare, clipe care te fac sa-ti parcurgi viata pana in prezent, ca o carte deschisa. Ne cufundam in gandurile nostre si incercam sa aflam adevarul despre noi.
„Nu stiu ce pornire impinge in veci pe om catre pasul sau...oare este aceasta spre a-si aduce siesi mingiieri? Nu-mi vine a crede..."-Alecu Russo.
Da, poate. De fapt...e un adevar. Mie imi vine sa cred, mi s-a intamplat de atatea ori sa cobor "in adancuri". Numai ca, uneori, ma intreb de ce acele clipe de nebunie nu pot dura mai mult. De ce nu exista o constanta in...miracole. Da, sunt o visatoare. Visez cu ochii deschisi. Ma gandesc la o lume frumoasa, unde sunt numai oameni buni, cu gradini splendide, cu iubiri adevarate si constante. Frumos, ar zice unii. E frumos sa gandesti asa, doar ca realitatea e mult prea dura.
"Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta, te rog pe tine umbra sa redevi fiinta".
Da, realitatea e mult prea dura.
Uneori incerc sa ma cufund in nepasare, ignoranta, indiferenta, sa traiesc dupa tiparele acestei lumi, dar oare pot...
Iubesc prea mult stelele, florile si miresmele de primavara, muzica, adierile de vant, valurile si ciripitul de pasarele, dar si misterele ce ma inconjoara.
Si atunci...ma cufund iar in uitare...

Aprind o tigara...sau...mai bine "ma imbat" cu aerul curat al naturii...

Nu e un indemn la tigara...