Umanitate...

Si totusi...nu trebuie sa-ti pierzi credinta in umanitate. Umanitatea este un ocean; in cazul in care cateva picaturi din apa oceanului sunt murdare, asta nu inseamna ca intreg oceanul se va murdari. - Mahatma Gandhi

Cucerirea Paradisului...

Ce frumos suna...Paradisul. Ma si vad intr-o lume minunata, cu oameni deosebiti, flori, pasari in mii de culori, peisaje deosebite.
Nu stiu ce m-a facut sa abordez subiectul acesta. Ce mult imi place mie sa visez, sa ma gandesc la o lume minunata sau mai precis sa ma gandesc ca pot trai intr-o astfel de lume. Numai ca stau si ma gandesc oare de ce nu putem noi sa traim intr-o armonie perfecta. De ce nu putem sa apreciem natura, sa apreciem vantul, ploaia, stelele, o floare, un fluture. Sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara.
Ce simplu poate fi si totusi ce complicat este.
Dar orice “paradis” ― dacă merită acest nume - e de o admirabilă simplitate - Octavian Paler.
Oare ne dam seama ca Paradisul e chiar langa noi?
Ei...iar ma lovesc de realitate...prea frumos visez

Doua anotimpuri

Ce ti-e si cu anotimpurile astea...Nu stiu de ce, dar parca au o legatura cu vremurile in care traim. Se schimba foarte repede. Azi ninge, maine ploua, poimaine e soare...
Nu mai avem o constanta nici in vreme, bine au fost zile schimbatoare si acum zece, doua zeci de ani, dar parca acum e prea evident. Nu pot spune ca nu mai avem iarna, pentru ca a nins si a fost si frig, avem iarna. Avem si vara. Tin minte ca anul trecut in octombrie a fost foarte cald. Toamna...parca se mai chinuie. Mai tot timpul cand ploua...nu stiu de ce parca simt ca suntem in toamna. Pare asa un anotimp mai trist. Chiar nu-mi dau seama de ce...pentru ca daca stau bine sa ma gandesc, toamna e recolta. Avem si un deosebit covor de frunze toamna. Iti ofera un peisaj unic. Dar, totusi...parca e prea trist, prea multa melancolie. Poate ca se apropie iarna, un anotimp mai inchis...
Ce simt eu e ca nu mai avem sau nu mai e ca in anii trecuti, primavara.
In general, primavara inseamna un nou inceput. Idei noi, avem o energie exuberanta.
Primavara abunda in culori, parfumuri...iubiri.
Primavara este o sarbatoare imensa la care participa toate elementele naturii - Victor Hugo.
Doar ca...parca nu mai vine. Iar atunci cand vine dureaza prea putin, tot mai putin...
Mi-am facut de multe ori un fel de tablou in ganduri. Am asociat anotimpurile cu sentimentele nostre, cu vremurile in care traim. Simt ca de cand ne-am schimbat noi oamenii, de cand nu mai avem acele sentimente pure sau manifestam tot mai mult sentimente salbatice, pline de ura, de nepasare, parca s-au schimbat si anotimpurile.
Trecem din iarna in vara si invers. Doua anotimpuri predomina. Iarna si vara.
Ce ne lipseste cel mai mult e primavara. Ne lipseste inocenta, naturaletea, simplitatea, iubirea adevarata.
Sunt sigura ca aceste sentimente le avem cu totii. Doar ca ele stau inchise in sufletele noastre. Asteptam, poate, sa vina cineva sa ni le descopere.
Simt ca in sufletul meu e primavara, poate si pentru ca m-am nascut primavara, chiar daca...duce si la toamna...

Iluzia unei insule...

Diseara-i plecarea in insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
caci ciini-politisti s-ar putea sa apara.

Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sunt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori in nu stiu ce port,
in insula mea la cinci capete sparte.

Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mazga vor rade,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite in lume de-a randul,
ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.

Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura intr-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grau dulce si lenes, pe coapsele tale.

Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste
iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parandu-ti ca este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
drum, zi, gospodar,
Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sange de carjă
te-astept fara martori in insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birja.

Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, in insula mea, totusi sunt,
eu, movila celui mai proaspat mormant,
intinde piciorul si calca, iubito!

Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.

Adrian Paunescu

In spatele invizibilului...

...ma uit in oglinda
ma privesc...sunt deasupra mea
am nevoie de spatiu pentru dorintele mele
vreau sa ma scufund in fantezii
stiu ca imediat ce voi sosi
totul este posibil
pentru ca nimeni nu trebuie sa se ascunda in spatele invizibilului


inchide ochii
simte si realizeaza
ca este realitate si nu un vis
sunt in interiorul tau si tu in al meu
este timpul
sa rupi lanturile vietii
daca vei urma vei descoperi
ce este in spatele realitatii

Simfonia vietii

Viata iti ofera multe surprize. Inca de cand ne nastem suntem fascinati de lumini, de culori, mai apoi de jucarii, telefoane, urmand sa trecem la studiul cartilor, sa ne formam diverse conceptii despre tot ce ne inconjoara.
Se spune ca atunci cand esti tanar ai tot timpul o speranta in mai bine. La tinerete primesti o mana de ajutor mai tot timpul, de la parinti, de la rude, prieteni...de la altii. Pe masura ce treci pragul tineretii si ajungi la maturitate inveti sa te descurci pe cont propriu, nu ca nu ar fi si destule cazuri in care multe persoane s-au maturizat prea repede, invatand sa lupte cu greutatile vietii inca din anii copilariei.
Nu vreau sa ajung la anii tarzii ai vietii. Nu stiu de ce...poate ca nu stim noi trai acei ani. Poate ca nu stim sa ne bucuram de intelepciune. Credem ca nu mai e nimic nou de invatat. Cu cat cunoastem mai mult cu atat devenim mai pesimisti, mai tristi. Oare de ce? Sa fie chiar asa de cruda viata asta...Bine, acuma depinde de trairi, depinde de ce viata am dus.
Pot spune ca suntem o "prada a obisnuintei". Ducem o viata cotidiana, acelasi program, aceasi oameni, aceleasi credinte. Nu dorim sa aflam nimic nou, ne plafonam in banalitate si comoditate.
Eu ma consider inca tanara, deci mai am o speranta. Si as vrea sa fiu tanara si peste zece, douazeci de ani. Sa am acea naivitate copilareasca, sa cred ca totul se va rezolva si ca exista si oameni detasati de invidie, rautate...
Mi-as dori ca acel copil din mine sa supravietuiasca pentru mult timp...mi-as dori sa nu pierd acest paradis al fanteziei...

In asteptarea vremurilor...mai calde

Trebuie sa gasim o speranta care sa aiba puterea de a face ceva cu adevarat minunat cand noaptea neagra coboara peste noi si nu mai vedem nimic in viata aceasta decat durere si dezamagire, o speranta care sa faca acelasi lucru cand cerul e insorit. - Larry Crabb